4 idei de activități care îl vor ajuta pe copilul tău să-și dezvolte motricitatea fină

Abilitățile motrice sunt un aspect foarte important pentru dezvoltarea copilului. Motricitatea fină este reprezentată de mișcările mici care necesită precizie și îndemânare. Totodată motricitatea fină implică dezvoltarea și coordonarea mișcărilor degetelor și a mâinilor, forța musculară, așa încât cei mici să fie capabili să desfășoare activități uzuale cum ar fi îmbrăcarea, prinderea lucrurilor, scrierea, etc.

Numeroase studii realizate de către psihologi, dar și pedagogi specializați în dezvoltarea copiilor, au constatat că există o strânsă legătură între dezvoltarea intelectuală a acestuia și dezvoltarea motricității fine. Copiii cu o motricitate fină bine dezvoltată sunt mai creativi, au o imaginație bogată și rețin informațiile cu mai multă ușurință.

Cum îi putem ajuta pe cei mici să-și dezvolte aceste abilități motrice?

Jocul este cel mai la îndemână ,,instrument” pe care îl putem folosi pentru a-i ajuta pe cei mici să-și dezvolte motricitatea fină. Puteți crea foarte ușor, acasă, activități captivante care să-i atragă interesul și bucuria și totodată să-i fie benefice dezvoltării motrice.

  1. Capcana obiectelor: Într-o cutie cu mai multe găurele, pune diverse obiecte de dimensiuni mici care știi că îi plac copilului tău. Trece apoi prin găurile cutiei sfoară, creând un fel de pânză de păianjen. Oferă-i apoi copilului un clește de bucătărie și roagă-l să salveze obiectele din capcană.
  2. Înșiruirea de mărgele: Pe un băț de pipă sau o ață, roagă-l pe cel mic să pună cât mai multe mărgele colorate pentru a-și face un colier cât mai frumos, numai bun de purtat sau dăruit. Dacă nu aveți mărgele, puteți folosi bucăți de paie colorate sau paste.
  3. Prindem viermișori: Taie în bucățele de diferite dimenisuni, câteva bețe de pipă. Așează-le apoi într-o cutie în care poți pune mălai, făină sau boabe de grâu. Oferă-i celui mic, câteva cârlige și invită-l să prindă cât mai mulți viermișori colorați. Poți chiar să faci un concurs la care să participi și tu, iar apoi să numărați cine a prins cei mai mulți viermișori.
  4. Modelează din cocă: Realizează un aluat simplu din apă, făină și sare grunjoasă și frământă-l împreună cu cel mic. Încurajează-l să-și folosească mânuțele pentru a întinde coca și a-i da forma potrivită. Oferă-i apoi paste de diferite forme, bețe de pipă, paie colorate și lasă-l să dea formă aluatului, așa cum își imaginează el. Această activitate stimulează totodată și creativitatea copilului.
  5. Decorează animalul preferat: Printează pe o foaie animalul preferat al copilului tău și roagă-l să îl decoreze cât mai frumos, cu ajutorul plastelinii. Foarte important este să-i sugerezi să întindă plastelina cu degețelele cât mai bine.

Spor la distracție! 🙂

Psiholog Mihaela Radoslav



Adaugă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.